La Mulți Ani, Cimișlia! #400

Localitatea Cimișlia intră în istoria scrisă a Moldovei încă din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Prima mențiune este din 4 iulie 1620 (a se vedea referințele din lucrările istoricianului contemporan Vladimir Nicu) : aici s-au așezat tătarii, care, devenind majoritari, îi dau denumirea de Cimișlia. Ce este sigur, este că aici locuiau moldoveni și tătari împreună, primii țărani și oieri, ceilalți cu precădere crescători de cai. La temelia legendei despre numele așezării stă și o variantă locală a povestei de dragoste cu Romeo și Julieta, care există și la Criuleni cu perechea Criu și Leana, dar aici cei doi tineri se numesc Cimiș și Lia iar sfârșitul este mai vesel. Demult, tare demult, spune legenda, ei locuiau în două sate megieșe Cogîlnic și Recea. În zorii unei zile, băiatul a ieșit în câmp cu plugul, iar fata cu o desagă de boabe aurii. Flacăul tragea brazdă adâncă, iar fata arunca boabele în pământul roditor. Și din ziua aceea încolți dragostea lor. Și așa de gingaș și de curat se iubeau încât, pe unde treceau, izvoarele murmurau, câmpiile înverzeau, florile înfloreau. Și doar părinții s-au pus împotriva dragostei lor. Atunci cei doi îndrăgostiți într-o Luni dimineața au plecat de-acasă, luând cu ei un plug și o desagă cu grâu. Și acolo unde „…dealurile greoaie până-n cer urcară, se lăsau înghesuite în cântări…”, ei au tras brazde noi, au arat și semănat până a înserat. Marți un izvor din inima pământului au desfăcut. Miercuri o roată de lut au călcat. Joi ei casă au înălțat. Vineri tot la ea au lucrat. Sâmbătă s-au cununat și la nuntă au jucat și au avut: „…nuntași brazi și păltinași, preoți munții mari, păsări – lăutari…”. și abia Duminică s-au odihnit în voie. Auzind de traiul lor fericit, tinerii din satele vecine au prins a se așeza pe această vatră binecuvântată, spunându-le părinților și neamurilor, că se duc la Cimiș si Lia : Cimișlia.