accentele trebuie puse pe economie…

 

Trecem printr-o perioadă foarte grea pentru economia țării. Suntem într-un declin pronunțat și stabil. Noi putem de dimineața pînă seară să îl blamăm pe premier pentru o adresare mai tăioasă la adresa lui siegfried. Dar nu văd așa asalt de idei pentru stoparea declinului economic sau chiar o relansare a economiei. În aceiași ordine de ideii pot spune că și nici actuala majoritate parlamentară nu este preocupată de soluții viabile pentru relansarea economiei după pandemie. Fiecare deputat se gîndește doar la fotoliu și poziționare cît mai reușită în dependență de conjuctură. Nemaivorbind de lipsa lor în teritoriu a celor ce au fost aleși în circumspcripție. „Deputatul tău în teritoriu” a fost o momeală pentru societate. Deputații nu își onoarează Regulamentul Parlamentului unde fiecare luni treb să aibă lucru în teritoriu.  Politica a devenit jalnică și neputincioasă. Aparatul administrativ și birocratic e direcționat contra și nu probusiness.  Ceea ce la moment nu creează premise directe pentru încălzireapieței.

Cine și cum stabilește KPI-ul agențiilor și instituțiilor de stat? Cine îl monitorizează? (întrebări retorice)

Pe acest val de pandemie unile instituții de stat încearcă să profite de schimbarea accentelor din partea conducerii țării și în timp ce preocupările sunt de altă natură încep să lanseze licitații și concursuri din start stupide și menite să prejudicieze statul și banul public.  Un exemplu este Agenția de Investiții care a lansat o licitație privind Servicii de programare şi de consultanţă software (hartă exhaustivă) care ulterior după o presiune din mediul online o anulează fără macar o demsie sau eliberare din funcție.  Cred că și aici trebuie să atragă atenția conducerea țării.

mai revenim la subiectele lansate….